Sari la conținut
Prima pagină » Blog de modă și stil vestimentar » 3 tipuri de frici care îți sabotează stilul și cum le depășești

3 tipuri de frici care îți sabotează stilul și cum le depășești

Toată lumea are frici, iar acest lucru nu este neapărat rău. Frica ne poate ajuta să supraviețuim în multe situații. Dar avem și tipuri de frici care ne împiedică să ne dezvoltăm, inclusiv pe plan vestimentar.

Dacă acestea nu sunt învinse, ne întoarcem mereu în aceeași rutină vestimentară, purtând zilnic blugi și tricou, ceea ce ne face să ne simțim inferioare și să avem o stimă de sine scăzută.

Hai să vedem care sunt acestea…

Tipuri de frici pe care trebuie să le depășești atunci când vrei să îți reinventezi stilul

Frica de critici

Ce va spune lumea despre mine? Oamenii mă vor judeca, mă vor considera superficială și neautentică. Nu vreau să fiu respinsă sau neînțeleasă. Oamenii se vor uita ciudat la mine – sunt câteva gânduri care ascund de fapt, frica de critici.

Adevărul este că niciunei persoane nu îi place să fie criticată sau judecată. Este în natura noastră să căutăm acceptare, pentru că astfel am supraviețuit pe acest pământ.

Dar gândește-te cum te-a ajutat această frică până acum în vestimentație? Ținuta cu blugi și tricou te-a ajutat să avansezi în vreun fel? Sau mai degrabă te-a sabotat? Și încă o întrebare: pentru această ținută nu ai fost criticată niciodată?

Uite cum stau lucrurile. Critici vei primi întotdeauna, indiferent dacă porți haine banale sau haine stilate. Fie că este vorba de un membru al familiei, de o prietenă sau chiar niște necunoscuți, unii își vor exprima părerea despre ținutele tale, chiar dacă este negativă. Niciodată nu poți mulțumi pe toată lumea.

Deci în loc să te străduiești să oprești criticile, nu ar fi mai ușor să schimbi felul în care reacționezi la ele? În loc să le lași să te afecteze, nu ar fi mai simplu să le ignori, să le lași să intre pe o ureche și să iasă pe cealaltă? Sau dacă sunt critici constructive, oare nu îți oferă lecții valoroase? Gândește-te la asta.

Totuși, te asigur, că în momentul în care începi să te îmbraci cu stil și să te simți grozav în ținute, nu vei primi critici. Și chiar dacă vei primi, acestea nu vor mai avea efect asupra ta.

Hai în comunitatea Stilpedia!

Alătură-te celor peste 1200 de femei care deja primesc pe email cele mai bune sfaturi și trucuri vestimentare ca să arate și să se simtă minunat!

Frica de a greși

A doua din cele trei tipuri de frici este frica de a greși.

Multe femei evită să își asume riscuri vestimentare și să încerce stiluri sau combinații noi de teamă să nu facă greșeli. Deși adoră culorile, le evită pentru că le este teamă să nu le asorteze greșit. Chiar dacă au haine frumoase în garderobă, le ignoră din frica de a nu le combina corect. Preferă să rămână în anonimat purtând haine monotone din cauza acestei frici.

Dacă și tu simți această frică, să știi că este perfect normal.

Cu toate acestea, te asigur că șansele de a greși sunt foarte mici. Moda de astăzi este permisivă, cum am mai spus. Ceea ce înseamnă că regulile vestimentare pe care le-ai învățat acum 20 de ani nu mai sunt relevante.

Dar să presupunem că nu potrivești bine hainele într-o ținută. Ce se poate întâmpla? Nimic. Nu este o chestie de viață și de moarte.

Și nu înseamnă că nu ai bun-gust, ci că ești OM, încă înveți și îți îmbogățești cunoștințele vestimentare. Greșelile sunt lecții valoroase care te ajută să evoluezi.

Știi vorba aia: Ce nu te omoară, te face mai puternică.

Adevărul este că stilul necesită timp, experimente și uneori, greșeli. Nu se obține peste noapte și nu vei deveni expertă din prima încercare.

Este ca atunci când ai învățat să mergi. Ai căzut de mai multe ori, dar după repetatele căderi, ai reușit. Și acum poți merge fără să te mai gândești.

Așadar privește greșelile ca pe o parte necesară în călătoria ta stilistică, care te ajută să te perfecționezi. În loc să îți fie frică de ele, îmbrățișează-le și lasă-le să te ghideze către evoluție.

Frica de schimbare

Ultima dintre cele trei tipuri de frici este cea de schimbare.

Înțeleg că schimbarea poate fi înfricoșătoare, pentru că uneori este incomodă. Ne scoate din rutină, ne solicită timp și energie la început, ceea ce poate fi destul de frustrant.

Totuși, ia-ți puțin timp să reflectezi asupra vieții tale. Amintește-ți de toate schimbările prin care ai trecut, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. Apoi încearcă să vezi ce efecte au avut aceste schimbări. Vei observa că fiecare schimbare ți-a îmbogățit viața și te-a ajutat să evoluezi, să devii mai puternică și mai înțeleaptă decât ai fost înainte. Chiar dacă la început a fost incomod.

Adevărul este că evoluția nu poate veni fără schimbare. Dacă vrei să îți îmbunătățești stilul, trebuie să îți schimbi obiceiurile vestimentare și să compui ținutele într-un alt mod decât ai făcut până acum.

Da, probabil că la început te vei simți puțin inconfortabil dacă adaugi un sacou la blugi și tricou. Dar a doua oară va fi mai ușor. Și vei continua… până când stilul devine o a doua natură pentru tine.

Iar atunci vei regreta că nu ai început mai devreme, pentru că vei vedea că stilul îți deschide ușa către o viață mai fericită și mai împlinită.

Acestea sunt cele mai comune frici. Și acum probabil te întrebi…

Cum învigi aceste frici?

Singura modalitate pe care o știu eu este acțiunea! Simte frica, dar acționează oricum. Experimentează cu noi ținute, noi combinații de culori, accesorizează ținutele.

Nu mai lăsa timpul să treacă. Acționează azi!

Izabella Albert, consultant de stil vestimentar

Scriu cu plăcere fiecare articol de pe Stilpedia cu muuultă cafea lângă mine. Dacă vrei să mă susții ca să pot crea și mai mult conținut valoros pentru tine, îmi poți oferi o cafea (sau mai multe) apăsând pe butonul de mai jos.

Oricând simți că vrei să mergi mai departe, sunt două opțiuni prin care te pot ajuta:

Ghidul „Rețete de Stil” – Alătură-te celor peste 200 de femei care deja folosesc acest ghid practic ca să se îmbrace cu stil și să arate mereu tinere și moderne, fără prea mult efort. Irina Iasinovschi (consultant de imagine Colour Me Beautiful) a spus despre el: „Mi se pare unul dintre cele mai bune ghiduri de styling dintre toate pe care le-am citit.”

Ghidul „Silueta ta, Moda ta” – Este, probabil, cel mai practic ghid de acest gen, care îți arată pas cu pas cum să îți îmbraci silueta ca să pari mai înaltă și mai slabă în fiecare ținută. Zeci de femei și-au transformat deja imaginea cu ajutorul lui și se simt mai feminine și mai încrezătoare ca oricând. Te alături și tu?

error: Conținutul este protejat :)