Sari la conținut
Prima pagină » Blog de stil vestimentar » 14 reguli și mituri vestimentare pe care poți să le ignori

14 reguli și mituri vestimentare pe care poți să le ignori

Chiar dacă moda actuală ne oferă libertatea de a ne exprima așa cum simțim, multe dintre noi încă urmăm anumite mituri și reguli vestimentare. Aceste reguli de modă vin fie din obiceiuri vechi, fie din sfaturi pe care le-am auzit cândva și le-am adoptat fără să le punem sub semnul întrebării.

Beneficiul major al acestor reguli de stil este că ne oferă claritate și direcție. Dar dezavantajul lor este că ne limitează creativitatea și stau în calea dezvoltării unui stil personal autentic.

Dacă te simți blocată de aceste reguli vestimentare, este timpul să le reevaluezi și să vezi care dintre ele merită să fie ignorate.

Hai să vedem împreună care sunt cele mai comune mituri vestimentare și cum poți să le depășești…

Stilpedia - Ghiduri de stil vestimentar

Obține acum acces GRATUIT la colecția de ghiduri de stil vestimentar și învață să îți evidențiezi frumusețea naturală!

14 reguli și mituri vestimentare demontate

Aurul nu se poartă împreună cu argintul

Probabil ai auzit de multe ori că aurul și argintul nu se poartă împreună. Dar uite o veste bună: combinarea lor acum este considerată șic și modernă! Așadar, poți purta un colier de aur alături de unul de argint fără să te temi că încalci vreo regulă de stil.

Hainele elegante nu se combină cu hainele casual

Una dintre cele mai rigide reguli vestimentare este că nu ar trebui să mixezi piesele elegante cu cele casual. Însă moda actuală ne arată exact contrariul! Eleganța și confortul se combină perfect și dau naștere unor ținute pline de stil și originalitate.

De exemplu, poartă o fustă elegantă cu o geacă denim sau combină o pereche de blugi cu un sacou bine croit. Aceste alegeri sunt ideale pentru momentele în care vrei să arăți șic fără să depui prea mult efort.

Rochiile şi fustele lungi sunt doar pentru femei înalte

Dacă ești mai scundă, poate ai evitat rochiile și fustele lungi din teama că te vor „înghiți”. Însă acesta este unul dintre acele mituri vestimentare pe care ar trebui să îl ignori.

De fapt, o rochie sau fustă lungă creează continuitate și te face să pari mai înaltă. Secretul este să alegi modele cât mai apropiate de corp și să eviți materialele foarte voluminoase.

Paietele şi hainele metalice se poartă doar la ocazii speciale

Într-adevăr, hainele strălucitoare sunt asociate cu evenimente speciale. Însă nu mai trăim în vremuri în care paietele și hainele metalice sunt doar pentru petreceri. Acum, poți adăuga o notă strălucitoare ținutei tale de zi.

De exemplu, un sacou cu paiete peste un tricou simplu sau o fustă metalizată alături de adidași sunt combinații perfecte pentru un look casual modern.

Două imprimeuri în aceeaşi ţinută nu sunt adecvate

Conform acestei reguli de stil, nu ar trebui să porți două imprimeuri în aceeași ținută. Însă, moda actuală încurajează combinațiile îndrăznețe.

Așadar, îndrăznește să mixezi imprimeurile între ele. Dacă vrei să începi cu ceva simplu, optează pentru o bluză cu buline mici și o fustă cu buline mai mari în nuanțe similare. După ce te simți confortabil, testează combinații mai îndrăznețe, de exemplu carouri cu flori, care au o culoare comună.

Pantofii şi poşeta trebuie să fie asortate

Aceasta este una dintre acele reguli vestimentare care a fost cândva literă de lege. Astăzi este mai degrabă o alegere personală. Dacă îți place stilul clasic, poți să le asortezi. Dar, dacă vrei un look modern, mixează culorile fără frică.

De exemplu, încearcă o poșetă într-o culoare vibrantă alături de pantofi statement și vei vedea cum ținuta ta capătă instant mai multă personalitate.

Poşeta plic se poartă doar la evenimente

De ce să rezervezi poșeta plic doar pentru evenimente speciale? Aceasta poate fi inclusă și în ținutele de zi cu zi.

Poart-o cu o pereche de blugi ca să îți transformi ținuta casual într-una mai sofisticată.

Doar o singură culoare vibrantă în ţinută

O altă regulă de stil spunea că nu ar trebui să porți mai mult de o culoare vibrantă într-o ținută. Dar odată cu tendința color blocking, moda a demonstrat că poți combina mai multe culori puternice.

Nu îți recomand să porți toate culorile curcubeului într-o singură ținută, dar joacă-te cu 2-3 nuanțe vibrante dacă ești o persoană energică și îți plac ținutele vesele.

Dungile orizontale îngrașă

Această afirmație face parte din seria de mituri vestimentare, deoarece nu toate dungile orizontale au acest efect.

Dungile late, într-adevăr, lărgesc vizual silueta. Însă dungile orizontale subțiri funcționează ca liniile verticale, adică subțiază.

Poți observa acest efect în imaginea de mai jos, unde bluza direcționează privirea în sens orizontal, dând impresia de lățire, iar pantalonii direcționează privirea în sens vertical, creând iluzia de alungire.

Doar rochia te face feminină

Deși rochia este asociată cu feminitatea, nu este singura piesă vestimentară care îți exprimă latura sensibilă.

Culorile pastelate, imprimeurile rotunjite și accesoriile delicate aduc la fel de bine energia feminină în stilul tău.

Negrul întotdeauna subţiază

Negrul are reputația că face silueta să pară mai subțire. Această afirmație face parte din seria acelor mituri vestimentare care sunt doar parțial adevărate.

O piesă largă sau voluminoasă, chiar dacă este neagră, crează un efect de mărire în loc să subțieze.

Rochia de cocktail nu se potriveşte cu pantofi fără toc

Aceasta este o altă regulă vestimentară care poate fi ignorată. Deși tocurile sunt o alegere clasică pentru rochii de cocktail, poți opta fără probleme pentru pantofi eleganți fără toc.

Găsește o pereche rafinată de balerini sau sandale și ținuta ta va fi la fel de elegantă, dar mult mai confortabilă.

Albul nu se poartă în sezonul rece

Multă lume consideră că albul este rezervat doar pentru vară, dar această regulă de modă nu mai este actuală.

Hainele groase, cum ar fi paltoanele din lână, puloverele din cașmir, chiar și blugii, arată extraordinar în alb și aduc un plus de eleganță în ținutele de toamnă și iarnă.

Hainele din piele sunt doar pentru tineri

Ultima pe lista noastră de mituri vestimentare este percepția că hainele din piele sunt doar pentru cei tineri. De fapt, pielea este un material atemporal, potrivit pentru orice vârstă.

Dacă îți plac, integrează-le în ținutele tale și vei vedea că te vei simți mai tânără și mai modernă fără efort.

Concluzie

Stilul personal înseamnă să porți ce te face să te simți bine, nu să urmezi orbește reguli vestimentare vechi. Moda contemporană te încurajează să experimentezi și să îți exprimi personalitatea prin intermediul ținutelor tale. Păstrează regulile care te ajută în acest demers și ignoră acele mituri vestimentare care îți limitează creativitatea și autenticitatea.

Dezvoltarea unui stil personal începe adesea cu îndrăzneala de a depăși aceste reguli de modă rigide și de a-ți asculta propriul simț estetic. În final, cele mai reușite ținute sunt cele în care te simți confortabilă și autentică, indiferent de regulile pe care alegi să le respecți sau să le ignori.

Dacă simți că ai nevoie de ajutor în asortarea hainelor, ebookul meu Rețete de stil îți poate fi de un real ajutor.

Izabella Albert, consultant de stil vestimentar

Scopul meu este să te ghidez și să te încurajez să îți reinventezi stilul vestimentar, ca să te simți frumoasă, încrezătoare și confortabilă în propria piele.

Dacă materialele de pe Stilpedia îți sunt de ajutor și vrei să mă sprijini ca să continui să creez conținut valoros și gratuit, o cafea virtuală din partea ta ar însemna mult pentru mine. Sau chiar două 🙂

Mulțumesc din suflet!

error: Conținutul este protejat :)