Te-ai întrebat vreodată cum reușesc femeile stilate să arate atât de bine? Cum reușesc să-și construiască ținute impecabile, care atrag priviri admirative oriunde ar merge? Poate crezi că secretul lor constă în haine scumpe, dar adevărul e că și-au creat niște obiceiuri vestimentare care le asigură o notă aparte. Pentru că stilul nu se rezumă doar la hainele pe care le porți, ci și la felul în care le porți.
Ești curioasă să afli cum reușesc să creeze această magie? Presupun că răspunsul tău e afirmativ, altfel nu ai fi aici.
Așadar, în acest articol, îți voi dezvălui cele 8 obiceiuri vestimentare importante ale femeilor stilate, pe care le poți adopta și tu, începând de acum.
Ești pregătită?
Hai să vedem…
8 obiceiuri vestimentare ale femeilor stilate
Se îmbracă pentru ele, nu pentru a impresiona
Femeile cu stil aleg haine care se potrivesc personalității lor și le fac să se simtă bine.
Poate că obișnuiești să te îmbraci conform anumitor reguli sau poate alegi haine plictisitoare pentru a evita comentariile negative. Dar, hai să te întreb: Cum te simți atunci când porți acele haine? Te fac să te simți încrezătoare? Simți că poți cuceri lumea în ele?
Deci, e crucial să alegi haine care te reprezintă cu adevărat și în care te simți confortabil. Atunci când te îmbraci pentru tine însăți, arăți respect și dragoste față de propria persoană, ceea ce va contribui la creșterea încrederii în tine.
Și dacă te simți bine în propria piele, dacă strălucești în interior, această încredere se va reflecta în exterior și cu siguranță vei crea o impresie bună fără să depui prea mult efort.
Își pun silueta în valoare
Femeile stilate aleg întotdeauna haine care le pun în evidență corpul, ca să se simtă frumoase și atrăgătoare. Astfel le crește și încrederea în sine, ceea ce conferă o notă de rafinament imaginii lor.
Te încurajez să arunci o privire asupra siluetei tale și să-ți identifici punctele forte. Nu-mi spune că nu ai. Fiecare siluetă are. Ignoră pentru moment zonele care nu îți plac și concentrează-te pe calitățile tale. Poate ai umeri frumoși sau un bust admirabil. Picioare bine proporționate? Talie subțire?
Dacă nu poți să-ți dai seama, întreabă o prietenă apropiată ce apreciază la silueta ta. O să fii surprinsă să descoperi că apreciază acele trăsături pe care tu le consideri imperfecte.
După ce ai identificat punctele forte, alege haine care să le pună în evidență, în timp ce maschezi zonele cu care nu ești prea mulțumită. Te asigur că vei obține instant o imagine stilată.
Citește și articolul → Trucuri vestimentare eficiente pentru a-ți pune în valoare forma corpului
Își adaptează ținutele în funcție de ocazie
Femeile stilate știu să aleagă haine potrivite pentru fiecare ocazie. Astfel, se simt mereu bine și arată respect față de situația în care se află.
Adaptarea stilului în funcție de context nu înseamnă să schimbi complet modul în care te îmbraci sau să renunți la stilul tău personal. Ci mai degrabă înseamnă să fii conștientă de locul și momentul în care te afli și să alegi haine potrivite pentru acea situație.
De exemplu, nu e potrivit să porți tocuri de 10 cm când urci pe munte, sau să te duci la biserică sau la o nuntă în trening. Așadar, e important să alegi ținutele în funcție de context, dacă vrei să fii stilată.
Citește și articolul → Dress-code: Ghid complet ca să te îmbraci impecabil în orice situație
Acestea sunt primele și cele mai importante obiceiuri vestimentare. Dacă ar fi să alegi doar trei din cele prezentate în acest articol, te încurajez cu căldură să le adopți pe acestea.
Acum hai să vedem și următoarele…
Pun accent pe calitate
În loc să cumpere multe haine ieftine, femeile stilate preferă să investească în piese de calitate.
De ce ar trebui să investești în calitate în detrimentul cantității?
În primul rând, hainele de calitate sunt mai rezistente și nu trebuie înlocuite atât de des. Ceea ce înseamnă că vei economisi bani pe termen lung.
În al doilea rând, hainele de calitate sunt confecționate din materiale mai bune, care sunt plăcute la atingere și oferă confort pe tot parcursul zilei.
De asemenea, hainele de calitate au o croială mai bună și se așează mai bine pe siluetă, ceea ce te face să arăți și să te simți mai bine în propria piele.
În plus, alegând haine de calitate, investești în tine însăți. Te tratezi cu respect și îți arăți că meriți cele mai bune lucruri. Acest lucru îți crește încrederea și stima de sine.
Investesc în piesele de bază
Femeile cu stil investesc în primul rând în piese de bază clasice. Apoi achiziționează haine versatile, care pot fi combinate și asortate cu ușurință pentru a crea diferite ținute.
Piesele de bază în garderobă sunt ca fundația unei case solide. Ele sunt esențiale pentru că îți oferă versatilitate în crearea ținutelor și îți economisesc timp.
O cămașă albă, o pereche de blugi bine croiți sau un sacou clasic, pot fi combinate cu nenumărate piese.
În plus, o garderobă bine echipată cu piese de bază te ajută să te simți mai încrezătoare în fiecare zi, știind că indiferent de situație, ai ceva potrivit de purtat.
Urmăresc tendințele în modă, dar nu le adoptă în totalitate
Femeile elegante sunt la curent cu moda și o adaptează la personalitatea și silueta lor.
Poate că te simți uneori nesigură când apar noi tendințe în modă. Dar nu-ți fie frică să experimentezi, pentru că poți descoperi haine care te avantajează în mod surprinzător. Explorează stiluri, culori și modele noi pentru a-ți menține garderoba și aspectul proaspete și interesante.
În plus, dacă încerci lucruri noi, descoperi mereu aspecte noi ale personalității tale și stilul tău va continua să se dezvolte. Cu toate acestea, e important să nu te lași prinsă în capcana modei. Fii autentică și alege numai ceea ce te caracterizează și te pune în valoare.
Accesorizează ținutele
Femeile cu stil înțeleg cât de importante sunt accesoriile și le utilizează cu pricepere ca să-și accentueze personalitatea și să-și evidențieze stilul.
Accesoriile sunt mici detalii care transformă o ținută obișnuită într-una memorabilă. De la eșarfele colorate și bijuteriile strălucitoare, până la curelele elegante și gențile sofisticate, aceste mici detalii fac diferența în aspectul tău general.
Ce e și mai interesant, cu ajutorul accesoriilor poți schimba rapid aspectul unei ținute. Poți să treci de la un look casual la unul elegant doar schimbând accesoriile.
Așadar, te încurajez să folosești accesorii la fiecare ținută.
Păstrează garderoba organizată
Femeile cu clasă știu că secretul unui stil de invidiat constă într-o garderobă organizată. De aceea, își păstrează dulapul ordonat, transformându-l într-un sanctuar.
O garderobă organizată face procesul de alegere a ținutelor mult mai simplu și mai eficient. Dacă fiecare articol are locul său, poți vedea cu ușurință tot ce ai la dispoziție și să combini în mod creativ diverse piese vestimentare, astfel încât să obții mereu ținute impecabile.
Dar organizarea nu se oprește aici. E la fel de important să renunți regulat la articolele care nu mai reflectă stilul tău sau nu mai vin bine. Astfel faci loc pentru piese care îți completează stilul personal și te aduc mai aproape de imaginea pe care vrei să o proiectezi în lume.
Acestea sunt cele 8 obiceiuri vestimentare ale femeilor stilate, pe care le poți adopta și tu.
Însă cel mai bine păstrat secret, care nu e tocmai vestimentar, e că aceste femei își cultivă constant acceptarea și iubirea de sine, care le asigură o încredere în sine de neclintit. Pentru că atitudinea cu care o femeie își poartă hainele e la fel de importantă ca hainele.
În încheiere, te încurajez să îți formezi aceste obiceiuri vestimentare și te asigur că vei străluci în fiecare zi fără prea mult efort.
Te îmbrățișez,

Izabella Albert, Consultant de stil vestimentar și Autor
Te îndrum să-ți conturezi stilul personal autentic, astfel încât să te simți încrezătoare și confortabilă în propria ta piele
Sursă foto: freepik.com
Disclaimer: Acest articol poate conține linkuri de afiliere. În cazul în care achiziționezi produse prin intermediul lor, eu obțin un mic comision, dar acesta nu influențează prețul pe care îl plătești. Comisionul obținut prin aceste linkuri de afiliere îl folosesc pentru menținerea acestui site și pentru crearea de conținut valoros și gratuit.